Liga 4, start pe valul pandemiei!

0
134
AFC Asalt e pe valul 4 al pandemiei și pare favorită în startul unei competiții în criză

Liga 4 bucureșteană a debutat în weekend, chiar dacă au fost voci care au solicitat o amânare până în luna octombrie. Suntem pe valul 4 al pandemiei și încă nu știm ce e cu varianta delta a SARS-CoV-2 în România. Cum nu știm sigur nici ce e cu mult lăudatele vaccinuri în lupta cu noua tulpină.

Totuși, AMFB și-a asumat riscul, deoarece foamea de bani e mai puternică decât teama de consecințe și componența Ligii 4 a fost manipulată în așa fel încât la start să fie aliniate 14 echipe.

Dintre cele care au participat la ultima reprezentație le mai regăsim doar pe AFC Asalt, Progresul 2005, Romprim, Sportivii, Metaloglobus 2, Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului și CS FC Dinamo.

Pe locurile lăsate libere de cei care nu au dorit să joace în condițiile stabilite de AMFB s-au înscris Metropolitanul lui Claudiu Florică, Dan Chilom, Daco-Getica (promovată în urma pseudo-competiției din primăvară), Știința București, Sportul D&A, Pro Team și Clubul Sportiv Dinamo București.

Meciurile primei etape au arătat că balanța de putere la nivelul acestei competiții nu doar că s-a modificat ca echilibru, dar și ca valoare.

AFC Asalt a zdrobit, în repriza secundă, Progresul 2005 (4-2 final, după 1-1 la pauză), una dintre echipele care au ridicat mereu pretenții în ultimii ani, iar Romprim s-a distrat și ea cu echipa a doua a Metaloglobus-ului (5-2). În rest, rezultate normale:

Pro Team – CS FC Dinamo 2-5

Știința București – Sportul D&A 3-1

Frumoșii Nebuni – CS Dinamo 3-1

Sportivii – Daco-Getica 1-2

Meciul dintre Metropolitan și Dan Chilom a fost amânat, ceea ce demonstrează încă o dată că nu era tocmai momentul potrivit pentru startul competiției.

Ca interes, clar s-a pierdut mult în pandemie. Singurele puncte ar fi legate de planurile pe care le au Clubul Sportiv Dinamo București și Daco-Getica. Dacă au sau nu intenții serioase cu privire la formarea unor echipe puternice. Momentan, se bazează doar pe juniori.

Dacă primele trei ligi sunt praf și pulbere, în mod evident, nu putem avea pretenții de la Liga 4 să fie mai brează.

Așadar, cel puțin o perioadă, vom păstra distanța regulamentară și doar vom observa cum va evolua situația.

În ceea ce privește Liga 5, tabloul general nu diferă foarte mult. Două serii cu câte 12 echipe distribuite după cum urmează:

SERIA 1

Sportul D&A 2
Team One Academy
Metropolitan 2
Știința 2
Electrica
Viitorul Bucureștii Noi
Progresul 2005 2
Alexandru Văidean
AS Udinese
Prosport
Milisport
AS CS Espanyol

SERIA 2

Inter Galaxy
Lusitan
Asalt 2
Tracțiunea
Sport Team
Atletico 2003
Elite
Gloria „Sportul Rege”
Chelsea
LT SF Pantelimon
Romprim 2
Venus 1914