Victoria București a făcut set la zero cu LPS Mircea Eliade și s-a instalat în fotoliul de lider al Ligii a 4-a.

Nici nu a început bine noul sezon și problemele organizatorice și regulamentare se adună sub preșul AMFB. Sub deviza “niciun an fără belele” și sub bagheta luminoasă a maestrului Lumînare, primele probleme grave au apărut odată cu înscrierea în competiție a echipele.
După primele două etape avem deja meciuri amânate fără motiv sesizabil (Tricolor FC – Metaloglobus II), dar și prima eroare gravă de organizare. AMFB a programat meciul din AFC Vis de București și Steaua București la… Chitila! Adică pe un stadion care nu se află în aria teritorială de competență a AMFB.
Noroc cu Jandarmeria din Ilfov care nu a permis disputarea acestui joc, deoarece stadionul nu prezintă garanții de siguranță pentru spectatori, mai ales că steliștii s-ar fi prezentat în număr mare.
Rezultatul acestui meci, în mod regulamentar, trebuie omologat cu scorul de 3-0 pentru Steaua, deoarece gazdele nu au reușit să se achite de obligațiile pe care le aveau în calitate de club organizator.
Revenind la meciurile disputate, trebuie spus că în runda secundă nu au fost surprize. Poate doar diferența de scor dintre Carmen 1937 și Progresul 2005 a șocat pe susținătorii echipei lui Dan Păun. Chiar dacă nu e structură sportivă, deoarece nu a fost încă autorizată de MTS, Carmen 1937 își desfășoară activitatea ilegal sprijinită de AMFB.
Adrian Matei a fost înlocuit cu Vali Bădoi și primul meci al noului tehnician a fost un succes deplin, victorie cu 5-1 în fața unei echipe cu pretenții la un loc în play-off.
Nebăgată în seamă de nimeni, Victoria București își face treaba conștiincioasă și a bifat două succese care au propulsat-o în fotoliul de lider. Tot două victorii a înregistrat și AFC Rapid, clubul giuleștean prigonit de Partid pentru satisfacerea intereselor celor care vor să se pretindă continuatori ai clubului aflat în faliment.
De altfel, Victoria și Rapid sunt singurele echipe care au bifat victorii pe teren. În mod normal, după ședința Comisiei de Disciplină, pe locul doi va urca Steaua, tot cu 6 puncte, dar cu un golaveraj mai bun decât al alb-vișiniilor.
AFC Asalt a obținut prima victorie, logică, în fața celor de la Unirea Poli, iar singura remiză s-a consemnat la finalul meciului dintre Comprest GIM și ACS FC Dinamo.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a 2-a:
ACS VICTORIA BUCUREȘTI – LPS MIRCEA ELIADE 6-0
AFCS REAL CRÂNGAȘI – AFC RAPID 1-3
AFC ASALT – ACS UNIREA POLITEHNICA 2-0
AFC COMPREST GIM – ACS FC DINAMO 2-2
ACS AS CARMEN BUCUREȘTI 1937 – ACS PROGRESUL 2005 5-1
AS ROMPRIM – ACS BUCHAREST UNITED 1-3
AS TRICOLOR FC – METALOGLOBUS II, se va disputa pe data de 25 septembrie
AFC VIS DE BUCUREȘTI – STEAUA BUCUREȘTI, nu s-a disputat din culpa gazdelor