Sâmbătă s-a disputat pe stadionul Coresi partida dintre Tricolor FC și AFC Asalt. Chiar dacă oaspeții au avut mai mult posesia și raportul ocaziilor le este net favorabil, gazdele s-au impus cu 1-0.

Tricolor FC - AFC Asalt 1-0 / Ion Pristolian
Ion Pristolian a marcat unicul gol al partidei Tricolor FC – AFC Asalt 1-0

Prima repriză a fost aprig disputată și, în ciuda celor câteva situații din care se putea deschide scorul, s-a încheiat fără modificarea tabelei.

AFC Asalt a început repriza secundă decisă să încline balanța în favoarea sa, însă a ratat din toate pozițiile și s-a descoperit prea mult în defensivă. Ceea ce a permis Tricolorului să dea lovitura în urma unei faze simple. Ciortea l-a lansat pe Ion Pristolian (58) cu o pasă lungă și acesta nu a iertat.

Paznicii nu s-au resemnat, însă nici nu au reușit să străpungă apărarea organizată a gazdelor. Cea mai importantă ocazie de gol a meciului a fost trecută în contul lui Băbeanu în urma unei lovituri libere executate de Mihalcea. Atacantul a reluat spectaculos din careu, însă portarul a menținut egalitatea cu ajutorul transversalei. Mingea a revenit în teren în posesia unui jucător de la Asalt, dar acesta nu a prins spațiul porții din câțiva metri.

Până la final nu s-a mai înscris și Tricolor FC și-a asigurat practic locul în play-off. AFC Asalt mai are de de luptat atât pe teren, cât și la comisii pentru a obține o clasare în primele 4.

Cel mai important joc rămâne cel cu ACS FC Dinamo. AMFB s-a grăbit să treacă în clasament rezultatul de pe teren cu toate că hotărârea Comisiei De Disciplină nu este definitivă.

În mod normal, Secretarul General al AMFB ar trebui să sesizeze Comisia de Disciplină cu privire la faptul că ACS FC Dinamo a disputat 5 meciuri oficiale pe un stadion neomologat și toate rezultatele să fie omologate conform regulamentului.

Mai mult, ACS FC Dinamo insistă să dispute meciuri oficiale pe un stadion neomologat. În tur, pe terenul de antrenament Piți Varga, ACS FC Dinamo a disputat meciurile cu Termo, Carmen și Romprim, iar în retur pe cele cu AFC Asalt și Metaloglobus II, toate câștigate.

Fără aceste 15 puncte, ACS FC Dinamo nu mai contează în lupta pentru primele patru poziții. Dacă AMFB consideră să poate să încalce ROAF și propriul regulament, prejudiciind celelalte competitoare, e strict problema uzurpatorilor.