AFC Rapid - AFC Asalt 1-2

AFC Rapid a ieșit de ieri din insolvență, în urma deciziei Curții de Apel București, prin care a fost anulată hotărârea pronunțată de Tribunalul București la data de 20.12.2018.

Instanța a trimis spre rejudecare dosarul, astfel că întreaga procedură va fi refăcută. Însă cu adevărat interesante sunt informațiile care au apărut în cele 5 luni de insolvență, deoarece creanțele AFC Rapid nu sunt nici pe departe atât de mari, iar în ceea ce privește datoria către ANAF, aceasta pare mai degrabă rezultatul unei combinații între o inginerie financiar contabilă și grave neglijențe în serviciu. Pe această temă, vom reveni cu amănunte.

Cu siguranță, până la clarificarea situației vor mai trece câteva luni și se va intra în 2020.

Între timp, AFC Rapid luptă în continuare în instanțe pentru drepturile sale, atât în ceea ce privește marca, palmaresul și drepturile sportive.

Pe teren, giuleștenii au câștigat ultimul meci al sezonului, 1-0 cu Metaloglobus 2 și în ultima etapă a sezonului vor mai adăuga 3 puncte în clasament în contul partidei cu LPS Mircea Eliade.